joi, 24 mai 2012

Eroii noștri...

            O zi care ar trebui, încă o dată, să ne facă să ne gândim la vremelnica noastră existență pe pământ. Ziua în care Domnul Iisus Hristos S-a arătat pentru ultima oară credincioșilor - puțini la număr, ca și acum - pe Muntele Măslinilor, după care S-a înălțat la ceruri.
             Credincioșii încing iar cuptoarele, se coc iarăși cozonacii și pasca, se înroșesc ouă. Ca de obicei, jumătatea mea a reușit o pască de exceptie, care ne-a ajutat să trecem de foamea dimineții.

            Ceea ce se stie mai putin, și asta cu ajutorul binevoitor al mijloacelor media, este faptul că tot astăzi ne cinstim eroii. Oamenii care s-au jertfit pentru reîntregirea țării și pentru apărarea credinței și a neamului. Practic nu există petic de pământ în țara asta pe care - și pentru care - să nu se fi vărsat măcar o picătură de sânge. Ca de obicei, televiziunile au probleme mai importante (de la o vreme nu prea le mai urmaresc, așa că, dacă greșesc îmi cer scuze) precum integrarea europeană și bebelușii de prin tomberoane. Aaa...era să uit...și crearea panicii prin știrile alarmiste despre căpușe.

              Dumnezeu, însă, le rânduiește pe toate și a vrut ca prin sătulețe și localități mai mici, localnicii să țină minte jertfa tinerilor din localitatea lor.
             
              Ei își mai pomenesc morții și datorită lor, generațiile viitoare vor continua să-i pomenească și să-i cinstească. Prin grija dascălilor lor, copiii de la Școala cu clasele I-IV Golești - Priboaia și de la Grădinița Golești au făcut o plimbare până la monumentul din localitate, unde au depus flori și au aprins câteva lumânări, rostind o rugăciune pentru sufletele celor care și-au dat viața. 

                Cu credința că, la rândul lor, vor ține minte și vor povesti mai departe, dascălii le-au povestit, pe scurt, despre faptul că, pentru acei tineri, cuvintele ”țară” și ”neam” reprezentau trăiri adânci. Despre faptul că au plecat la moarte conștienți că nu se vor mai întoarce, înflăcărați de gândul că prin jertfa lor ne va rămâne glia pe care astăzi o vindem cu nepăsare.

            La final, respectând datina, au fost împărțite ouă roșii și copiii s-au întors la școală, ziua revenind în matca ei.

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

miercuri, 23 mai 2012

SCHIMBAREA DORITĂ LA NIVEL GLOBAL: Fiecare individ să aibă UN COD DE BARE

În fiecare săptămână, la BBC se prezintă în 60 de secunde, o idee care ar putea schimba lumea. Astfel, nume cunoscute din filozofie, ştiinţă, psihologie sau artă propun schimbări controversate care ar putea avea un impact asupra lumii în care trăim.

Fără să conteze cât de improbabilă este provocarea lansată în cadrul programului, o idee pe săptămână este prezentată de BBC împreună cu viziunea autorului şi explicaţiile acestuia cu privire la impactul la nivel global pe care l-ar putea avea aplicarea propunerii.
Săptămâna aceasta, cea care a lansat ideea de 60 de secunde a fost autoarea de literatură SF Elizabeth Moon, ea motivându-şi dorinţa ca toţi oamenii să primească la naştere un cod de bare.
„Dacă aş fi conducatoarea întregului Univers, aş insista ca fiecare individ să aibă un ID permanent ataşat, un cod de bare, un cip implantat care să permită identificarea rapidă, uşoară şi necostisitoare a fiecăruia.Cipul ar fi implantat la naştere“, a afirmat Elizabeth Moon.
“Îndrepţi un scaner către o persoană şi ştii cine este. Aceste coduri de bare ar aduce multe avantaje. În război, soldaţii ar putea identifica ţintele căutate într-o populaţie de non-combatanţi. Nu vor mai fi cazuri de greşire a identităţii cuiva, care duc la moartea unor inocenţi, la victime colaterale. Anonimitatea nu va mai fi o opţiune, nici confundarea cuiva, greşirea identităţii. Asumarea responsabilităţii va deveni mult mai simplă şi mai corectă”, a adăugat aceasta.
                                         sursa foto: libertatea.ro

                                                                                                                                            ghimpele.ro 

marți, 22 mai 2012

End game?

         Am ales titlul articolului, gândindu-mă la celebrul film cu același nume. Pentru că ne îndreptăm cu pași din ce în ce mai grăbiți într-acolo... Asta în condițiile în care marea parte a populației doarme liniștită, nevrând sa accepte că orice poveste are două fețe. Acest ”citește pe verso” este ignorat ori din cauza indolenței cu care o șleahtă de indivizi își permit să mintă pe față un popor întreg, ori a groazei pe care cei mai mulți o simt în momentul în care încep să deschidă ochii.  Oricum, titlul ar putea fi și unul orwellian, pentru că direcția e aceeași: școlile sunt dotate cu camere de luat vederi, armata va fi dotată cu drone de ultimă generație, permisele de conducere sunt deja dotate cu faimosul cip electronic și companiile de telecomunicații sunt obligate să stocheze datele timp de 6 luni. 
      Este de-a dreptul impresionant efortul făcut de grupuri mai mult sau mai puțin oculte, pentru monitorizarea noastră. Deranjăm prin faptul că existăm, iar asta înseamnă că trebuie să se știe în fiecare secundă unde suntem și ce facem. Partea bună în toată treaba asta este faptul că ”ei„ se simt amenințați, că-i speriem și de aceea investesc atât de mult în mijloace de monitorizare. Partea proastă, e că lichelele noastre politice ling tălpile și se gudură pe lângă alte lichele politice, doar pentru a-și putea satisface nevoia de putere. Aviditatea lor este atât de mare încât își vând și ultima părticică de bun simț, rămasă pe undeva, prin cotloanele (sau colonurile) lor. După care, apare unul și ne vorbește despre ciocoi. Scârbavnicii nici măcar nu se mai văd, trebuie doar să ajungă ”acolo” și fac orice pentru asta. După ce se vând pe ei înșiși, datorită valorii nule pe care o au, trebuie să ne vândă și pe noi. Ne vând pământul, ne vând resursele, NE VÂND LIBERTĂȚILE!
            Cred că, deja, am ajuns la stadiul în care toate eforturile depuse de ”the bright side”- reprezentată prin destul de multe organizații și asociații, sau chiar persoane care își dau tot interesul pentru conturarea mocirlei în care suntem ținuți cu forța - sunt inutile. Cred că numai o viață duhovnicească ne mai poate ajuta să ne recăpătăm rațiunea.